Monografie

          Satul se învecinează la est cu Oroftiana de Jos, la vest cu Republica Ucraina, la sud cu pădurea Suharău şi la nord cu râul Prut. Acest sat este situat pe versanta vestică a râului Prut, pe o întindere de 6 km şi lat de 2 km. Satul Oroftiana de Sus are un număr de 280 de familii, în totalitate creştini ortodocşi, vatra acestui sat a fost pe vremuri în altă parte şi se numea Siliştea Veche. Tradiţia spune că ar fi fost un târguşor mic, care a fost nimicit în războiul lui Bogdan Vodă cu turcii, în anul 1358. Satul s-a ridicat pe moşia lui Constantin Frunzeti, moşie care mai târziu a intrat în posesia lui Valerian Ciuntu, care a construit o fabrică de cherestea şi o velniţă, de unde numele locului ,,La velniţă”, care se păstrează şi astăzi. Toţi aceşti proprietari au locuit pe rând în aceeaşi curte, unde astăzi se află o clădire care serveşte drept grădiniţă.

          Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” s-a construit în anul 1802. Până la această dată satul nu a avut biserică şi s-a simţit nevoia construirii unui locaş de cult întrucât numărul creştinilor crescuse simţitor. Această biserică a fost construită  cu cheltuiala unui maior rus cu numele Mihail Petrov. Nu se cunosc legăturile acestui maior rus cu satul şi nici motivele care l-au determinat să construiască această biserică. Biserica are o arhitectură în plan treflat. Temelia şi soclul bisericii sunt din piatră, iar zidăria este din cărămidă. Acoperişul este din tablă albă zincată. La exterior biserica este văruită în alb, având în partea de jos un brâu de culoare mai închisă. De jur-împrejur are un trotuar de ciment în lăţime de 90 cm. Biserica are un singur turn deasupra pridvorului în care se află clopotele bisericii.

          Biserica este sprijinită de patru contraforturi, două în partea de sud şi două în partea de nord. Biserica este prevăzută cu o singură uşă în pridvor.

          La o înălţime de 1,40 m de la pământ, zidul bisericii prezintă o centură ornamentală confecţionată din cărămidă văruită în alb. După tradiţie, biserica este împărţită în altar, naos, pronaos şi pridvor. Altarul are formă semicirculară având trei firide în pereţi. Baza naosului are formă dreptunghiulară, fiind despărţit de pronaos printr-un zid de 1 m înălţime având la bază un stâlp rotund de cărămidă care susţine cafasul situat deasupra pronaosului. Pronaosul are şi el formă dreptunghiulară, de aici ieşindu-se în pridvor printr-o uşă masivă din lemn de stejar. Din pridvor se suie în turnul bisericii ce serveşte de clopotniţă printr-o scară de lemn. Altarul este prevăzut cu un geam, naosul cu două, pronaosul cu unul, şi pridvorul de asemenea cu un geam. Turnul clopotniţei este prevăzut cu trei geamuri. Tavanul clopotniţei este construit în formă de arc puţin concav. Duşumeaua în întreaga biserică este din scândură de stejar.

          În interior, biserica este lipsită de pictură murală. Pe plafonul bisericii se află pictate steluţe din bronz, un porumbel în locul unde se fixează lanţul policandrului. Din vopsea neagră, sunt vopsiţi patru îngeraşi pe plafonul naosului.

          Catapeteasma este confecţionată din lemn de tei, sculptat în formă florală, iar icoanele, dispuse pe trei rânduri, datează din anul 1802. Stilul icoanelor de pe catapeteasmă este bizantin, iar autorul lor este necunoscut. În anul 1894, biserica a fost reparată la pereţii exteriori, amplasându-se cele patru contraforturi confecţionate din cărămidă. Tot în acel an s-a înlocuit în interiorul bisericii pardoseala din piatră cu duşumele de stejar. Reparaţii a mai suferit în anii 1924, 1942-1943, 1965 şi între anii 1996-2000 când exteriorul a fost bătut în praf de piatră, s-a pictat întreg interiorul, făcându-se reparaţii capitale. Lucrarea de renovare a bisericii s-a efectuat sub păstorirea preotului paroh Adrian Nazare. Biserica a fost resfinţită în anul 2000, luna octombrie, ziua 27 de către P.S. Gherasim Putneanul.